Papa Francisc este născut în Argentina. Și este, se știe, fan fotbal. “Pe teren era un poet” spune Papa Francisc despre Maradona…
“L-am întâlnit pe Diego Maradona cu ocazia unui Meci pentru Pace, în 2014. Îmi amintesc cu plăcere de tot ceea de Diego a făcut pentru Scholas Occurrentes, fundaţia care se ocupă de cei nevoiaşi în lumea întreagă. Pe teren a fost un poet, un mare campion care a adus bucurie pentru milioane de persoane, în Argentina şi la Napoli. Era însă şi un om foarte fragil”, a spus Suveranul Pontif.
Papa Francisc despre Maradona
Contextul este unul mai amplu.
Papa Francisc s-a referit la problema dopajului în sport, în cursul unui interviu difuzat sâmbătă de cotidianul italian Gazzetta dello Sport. În care i-a adus şi un omagiu celebrului său compatriot Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian, care a încetat din viaţă pe 25 noiembrie, la vârsta de 60 de ani.
Conducătorul bisericii catolice a subliniat, cu această ocazie, că “dopajul în sport nu este doar o înşelătorie, ci este şi o scurtătură care anulează demnitatea”.
“Niciun campion nu este construit în laborator. Uneori s-a întâmplat şi nu putem fi siguri că nu se va mai întâmpla, chiar dacă sperăm că nu. Însă timpul va scoate la lumină talentele originale de cele construite, iar un campion se naşte şi se întăreşte prin antrenamente.
Talentul este un cadou primit, dar acest lucru nu este suficient: trebuie să lucrezi la el. Îmi amintesc de cei care aleargă pe distanţa de 100 m la olimpiadă: pentru acele foarte puţine secunde au nevoie de ani şi ani de antrenament, fără lumini aprinse. Din când în când citeam despre un mare campion care este primul venit la antrenamente şi ultimul care pleacă. Aceasta este mărturia că voinţa este mai puternică decât îndemânarea”, a adăugat Papa Francisc.