Autovit.ro, cea mai mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de mașini noi și second hand, a lansat o campanie prin care grupează oferte de la 11 mărci auto pentru achiziții de mașini prin Programul Rabla 2017.
Ofertele sunt puse la dispoziție de dealerii parteneri Autovit.ro din toată țara și poate fi accesată AICI
Astfel, începând de luni, 29 mai 2017, Autovit.ro afișeazăpromoții la 45 de mașini Citroen, Fiat, Ford, Honda, Jeep, Opel, Peugeot, Seat, Skoda, Suzuki și Volkswagen ce pot fi achiziționate prin Programul Rabla 2017 la prețuri între 6.900 euro și 21.400 euro.
Până în 10.000 de euro,sunt disponibile modele precum Citroen C1, Opel Corsa, Volkswagen Polo și Fiat 500, iar în intervalul 10.000-15.000 euro pot fi alese modele precum Skoda Rapid, Suzuki Vitara, Ford B-MAX, Volkswagen Jetta, Opel Astra și Honda Jazz.
În intervalul 15.000-20.000 de euro suntcuprinse modele precum Ford EcoSport, Ford Focus, Fiat Doblo Cargo și Honda HR-V, iar la peste 20.000 euro cumpărătorii pot opta pentru modele precum Jeep Renegade și Ford Mondeo.
“Ne-am dorit o implicare a Autovit.ro în acest program pentru că majoritatea cumpărătorilor, înainte de a lua o decizie de achiziție, vor să vadă și să compare oferte de la mai multe mărci. Având o rețea de parteneri atât de dezvoltată era firesc ca platform noastră să grupeze aceste oferte pentru a facilita selecția”, declară Cristian Cojocaru, Sales Manager la Autovit.ro.
Programul Rabla în România – Scurt istoric
În România, programul Rabla are deja tradiție, în acest an marcându-se cea de-a 13-a ediție din istoria programului de reînnoire a parcului auto. În toți acești ani, au fost casate peste 533.000 de mașini mai vechi și s-au cumpărat peste 311.000 de vehicule noi, arată dateleAdministrației Fondului pentru Mediu.
Pentru anul în curs, prima de casare prevazută în Programul Rabla Clasic pentru autoturisme mai vechi de opt ani este de 6.500 lei și se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul nou care generează maximum 130 g CO2/km.
Accesarea Programului Rabla Plus nu este condiționată de casarea și radierea unei mașini uzate. Astfel, cei care vor să-și achiziționeze un autoturism electric pur pot beneficia de un ecotichet în valoare de 45.000 de lei, iar cei care optează pentru unul electric hibrid de un ecotichet cu valoare de 20.000 de lei.
Programele de tip Rabla au ajutat mult industria auto europeană care în 2009 avea un an foarte slab din cauza crizei economice. În Europa de Vest însă, aceste programe nu sunt considerate viabile pe termen lung, ci doar o soluție aplicabilă pentru câtevaluni. Principalul aspect negative invocate în industrie este că stimulează artificial pentru foarte puțin timp vânzările care scad drastic atât înainte de desfășurarea programului, cât și după.