Într-un interviu acordat pentru Le Nouvel Observateur, la doar câteva zile de la noile atentate de la Londra, scriitorul Salma Rushdie pune punctul pe I. In esență, cei care spun că jihadul nu are de-a face cu Islamul sunt orbi.
“Sunt în dezacord fundamental cu oamenii de stânga care fac front comun pentru a disocia fundamentalismul de islam”, a subliniat el. “Trebuie să încetăm cu această orbire stupidă’ în fața jihadismului susținând că acesta nu are nimic de-a face cu islamul. De 50 de ani islamul s-a radicalizat. Există, desigur, tradiția unui islam luminat. Însă ea nu este la putere astăzi’, spune autorul versetelor satanic care locuiește acum la New York.
“De partea șiită, a fost imamul Khomeini și revoluția sa islamică. În lumea sunnită a fost Arabia Saudită, care și-a folosit imensele sale resurse pentru a finanța răspândirea acestui fanatism care este wahhabismul. Însă această evoluție istorică a avut loc în cadrul islamului și nu în exteriorul lui”, a insistat scriitorul.
“Atunci când oamenii din Daesh se aruncă în aer, ei o fac strigând ‘Allahu Akbar’, și atunci cum se poate spune că acest lucru nu are nimic de-a face cu islamul?’, întreabă Rushdie.
Rushdie a devenit brusc celebru în lumea întreagă după sentința de condamnare la moarte pronunțată împotriva lui de un tribunal islamic iranian, în urma publicării romanului Versetele satanice (1988), socotit blasfemator la adresa profetului Islamului Mahomed
Imediat după publicarea romanului Versetele satanice în luna septembrie 1988, lumea islamică a fost străbătută de un fior. India a interzis cartea pe 5 octombrie; Africa de sud a făcut același gest pe 24 noiembrie iar Pakistan, Arabia Saudită, Egipt, Somalia, Bangladesh, Sudan, Malaezia, Indonezia și Qatar au urmat doar la câteva săptămâni exemplul indian.
Cartea a fost arsă într-o piață din Bradford, Anglia, pe 14 ianuarie, 1989, în timpul unei acțiuni de protest a musulmanilor englezi. Pe 12 februarie, cinci manifestanți au fost uciși de poliție în timpul unui miting anti-Rushdie din Islamabad.
Pe 14 februarie 1989, o fatwa promițând execuția sa a fost citită la postul de radio din Teheran de ayatolahul Ruhollah Khomeini, liderul spiritual al Iranului, care a caracterizat cartea drept „o blasfemie la adresa Islamului“.
Deși a scris o carte în 1990 ca să-și exprime respectul pentru Islam, Iranul nu și-a retras fatwa, ba chiar în 1999 a pus pe capul lui Rushdie o recompensă record de 2.8 milioane de dolari. Ea este valabilă și în prezent. Din fericire, Serviciile Secrete Britanice și FBI au reușit să-l protejeze pe romancier.