Mâine la Romexpo se deschide Salonului Nautic Internaţional Bucureşti. Prilej cu care vă puteţi cumpăra un iaht, să vă vizitaţi castelele din Spania…
Cert este că din 6 aprilie, timp de patru zile la Romexpo poţi alege rulota sau ambarcaţiunea visată, dacă eşti genul care ar dori o bărcuţă, un iaht sau o autorulotă.
Salonului Nautic Internaţional Bucureşti este un eveniment de referinţă, la cea de-a 9-a ediţie, pentru cei pasionaţi de sporturile nautice din România.
Alături de ambarcaţiuni vor fi prezentate rulote şi autorulote ca urmare a asocierii acestor hobby-uri încă din 2010 într-un singur eveniment.
Exclusiv? Da! Costisitor? Nici pe departe!
Deşi aceste genuri de petrecere a timpului liber sunt de obicei privite drept costisitoare şi exclusiviste, cu o planificare şi o alegere bună, cu creditul potrivit, bugetele pot deveni rezonabile.
De exemplu, în urmă cu ceva timp, ideea de aţi petrece o vacanţă pe yacht părea un scenariu Hollywoodian, iar azi ştim că putem face acest lucru cu bugete asemănătoare celor alocate pentru un sejur la un hotel de 3-4 stele.
De asemenea, nu e musai să-ţi cumperi o barcă, o rulotă sau autorulotă ca să încerci astfel de emoţii. Poţi doar să o închiriezi.
Ce vedem la Salonului Nautic Internaţional Bucureşti?
Ambarcaţiuni de diferite tipuri, windsurf, catamarane, plăci de SUP, kitesurf, jetsky-uri, caiace, wakeboarding dar şi la cursurile şcolilor de navigaţie, de kitesurfing sau de scufundări. Acestea pentru cei interesaţi de zona nautică…
Cu această ocazie vor fi prezentate în premieră şi câteva ambarcaţiuni Made in Romania. Tot în premieră, evident, îşi vor face lansarea pe piaţa din România şi brand-uri noi din import.
Prima rulota românească
În zona dedicată vehiculelor recreaţionale (RV) vor fi expuse rulote şi autorulote de diferite tipuri şi dimensiuni, dar fără îndoială un element de atracţie va fi lansarea în premieră a primei rulote fabricată în România după 1989!
Costul unui bilet este de 20 lei iar joi, 6 aprilie, toţi plătitorii de bilet vor primi cadou câte o brăţară nautică. De asemenea, vom oferi gratuit 5000 de hărţi cu spaţiile de campare din România. Mai multe amanunte AICI.
Salonul este deschis zilnic (joi-sâmbătă) 10-19, iar duminică 10-17.