Ghost in the Shell este unul dintre cele mai aşteptate filme SF ale anului. Datorită scenariului. Datorită trailerelor halucinante. Sau poate datorită protagonistei, Scarlett Johansson, sexy şi rea.
Dacă în seria Răzbunătorii îi stătea bine costumul mulat, staţi să vedeţi acum. Scarlett Johansson joacă aici rolul principal. Iar gurile rele spun că aspectul ei a fost uşor modificat prin tehnologie CGI pentru a părea mai..asiatică.
Oricum ar fi, costumul mulat, alb de această dată, se aşează bine pe ea.
Asta nu a însemnat că nu au fost şi persoane care au contestat alegerea. Regizorul Rupert Sanders a avut ceva explicaţii de dat în acest sens. El a declarat că a mizat pe aspectul său, perfect adaptabil „esteticii cyberpunk”.
„Apelez foarte mult la instinct când aleg distribuţia şi cred că am fost norocos. Îmi susţin alegerea. Scarlett Johansson e cea mai bună actriţă a generaţiei sale”, a declarat Rupert Sanders
Asteptarile sunt mari de la ea, cu atât mai mult cu cât anime+ul din care a fost inspirat filmul este unul dintre cele mai populare în Japonia
Hackeri, Cyberpunk, Viitor. Scarlett Johansson, sexy şi rea
Dar despre ce este vorba in film? Actiunea se petrece intr-o Japonie în care mulţi oameni au creiere cibernetice. Acest lucru expune persoanele la atacurilor unor hackeri.
In acest scop este creeata o unitate de elită, numită Section 9, condusă de personajul lui Scarlett Johansson. Un hibrid unic om-cyborg. Miza este uriasa pentru ca hackerii pot pirata orice conştiinţă şi o pot determina să comită orice infracţiune.
Grupul hackerilor este deosebit de periculos, iar Major, personajul lui Scarlett Johansson va avea nevoie de toată capacitatea de luptă pentru a face faţă noii provocări.
Ghost in the Shell intră în cinematografele din România vinerea viitoare, pe 1 aprilie. Pelicula, interzisă copiilor sub 15 ani, va putea fi văzută în mai multe formate, inclusiv IMAX.
Urmăriţi mai jos primele cinci minute din Ghost in teh Shell pentru a vedea adevărata dimensiune a NEBUNIEI…