Te așteptai ca un atare subiect să fie abordat de către “cercetătorii britanici” într-un studiu demn de tabloide. Dincolo de tematica abordată, se află însă un studiu serios și niște cercetători din Iași care au muncit pe brânci. Rezultatele sunt surprinzătoare – berea ajută când faci sport
Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție anunță finalizarea unei noi cercetări care evidențiază efectele consumului moderat de bere în raport cu sănătatea. Cercetarea a avut ca obiective identificarea modificărilor produse de consumul moderat de bere asupra calităților motrice (viteză și forță), precum și identificarea modificărilor asupra indicelui de apă din organism, a țesutului muscular și a celui adipos, a frecvenței cardiace și oxigenului din sânge.
Studiul „Influența consumului de bere asupra calităților motrice forță și viteză” a fost realizat de Conf. Univ. Dr. Mariana Rotariu și Asist. Univ. Drd. Cătălin Ionițe de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și s-a derulat în perioada noiembrie 2018 – octombrie 2019.
„Studiul pe care l-am realizat a arătat că atunci când sunt respectate cantitățile indicate de un consum moderat de bere și se urmează o dietă alimentară echilibrată, se observă efecte benefice asupra organismului prin creșterea indicelui de apă din organism, a masei musculare, dar și prin scăderea țesutului adipos. De asemenea, un consum moderat de bere poate ajuta organismul să se adapteze mai repede în urma unui efort fizic precum 100 metri viteză și poate conduce la o mai bună oxigenare până la nivelul capilarelor mici”, spune Asist. Univ. Drd. Cătălin Ionițe.
Studiu. Berea te ajuta când faci sport. Măsurători
Eșantionul a inclus 50 de subiecți cu vârste între 20-35 de ani, sportivi amatori, cu o înălțime cuprinsă între 160-200 cm și o greutate între 50-123 kg. Măsurătorile au fost efectuate înainte de ingestia berii, dar și la o lună de consum zilnic, înainte și după o situație de efort fizic, cantitatea de bere consumată respectând limitele consumului moderat stabilite de Organizația Mondială a Sănătății: 330 ml bere/zi în cazul femeilor și 660 ml de bere/zi în cazul bărbaților.
Berea este un aliment care consumat în mod moderat poate aduce beneficii organismului. Cerealele, în special orzul, reprezintă o sursă importantă de proteine, fibre și vitamine de tip B.
Conform studiului, consumul moderat de bere poate conduce la o normalizare a forței musculare. Mai mult decât atât, persoanele care practică sport la nivel de amator nu ar trebui să se îngrijoreze cu privire la pierderea masei musculare, atâta timp cât respectă recomandarea făcută de Organizația Mondială a Sănătății, și urmează o dietă echilibrată.
Studiu. Berea te ajuta când faci sport. Frecvența cardiacă
De asemenea, studiul indică o adaptare mai bună la efort în urma consumului de bere în cazul subiecților testați. Acest parametru a fost observat mai ales prin valoarea frecvenței cardiace. Astfel, s-a observat o regularizare și o organizare a datelor, printr-o reducere a frecvenței cardiace cu aproape două bătăi pe minut după efortul fizic, în urma unui consum moderat de bere timp de 30 de zile. Acest lucru ajută organismul să își revină mai rapid după un efort fizic intens, cum este o alergare de 100 metri viteză.
Studiu. Berea te ajuta când faci sport. Consumul moderat de bere și masa musculară
În ceea ce privește parametrul masă musculară, studiul a arătat o creștere de aproape 1% a masei musculare în urma consumului dozei recomandate de 660 ml de bere/zi timp de 30 de zile, inclusiv la testarea subiecților după efort fizic. Acest fapt poate fi explicat prin creșterea procentului de apă în organism, dar și a complexului de vitamine de tip B, provenite de la cereale și drojdie.
Astfel, arderile sunt intensificate, rezultând o scădere a țesutului adipos, ceea ce împiedică procesul de catabolism a țesutului muscular, împiedică descompunerea proteinelor musculare și stimulează sinteza proteică din mușchi. De asemenea, este facilitată sintetizarea în țesutul muscular a adenozintrifosfatului, un compus organic natural, utilizat la contracția musculară, a cărui energie eliberată se utilizează mai ales în procesul de sinteză a proteinelor.
Studiu. Berea te ajuta când faci sport. Consumul moderat de bere și diminuarea țesutului adipos
De asemenea, potrivit studiului, hidratarea organismului conduce la o posibilă îmbunătățire a concentrației de oxigen din sânge, ceea ce ar genera o ardere calorică mărită. Studiul arată o diferență a parametrului de grăsime corporală atât înainte cât și după consumul de bere. Această variație înainte de consumul de bere indică o medie de 19,549% a stratului adipos înainte de efort fizic, respectiv de 19,470% după efortul fizic. După consumarea cantității de bere timp de 30 de zile, s-a constatat o scădere a țesutului adipos din organism, dar și o intensificare a arderilor în timpul efortului fizic.
Ton, ton să gustăm. O gustare sănătoasă și dietetică sau un aperitiv plin de savoare?