În cadrul retrospectivei Andrei Tarkovsky la TVR 2, realizate în parteneriat cu Mosfilm, puteţi urmări în această duminică „Oglinda”. Ora de difuzare: 22.10, la TVR 2
Proiectul “Oglinda” este dedicat de regizor mamei sale, Maria Vişniakova – ce apare spre finalul filmului jucăndu-şi propriul rol. Aşa cum declara Tarkovski “filmul acesta şi-a propus să reconstituie vieţile oamenilor pe care i-am iubit şi pe care i-am cunoscut bine. Am dorit să spun povestea suferinţei pe care o trăieşte un om atunci când simte că nu-i poate răsplăti pe cei dragi din familia sa pentru tot ceea ce ei i-au dăruit. El simte că nu i-a iubit îndeajuns şi această idee îl chinuieşte şi nu-l lasă să trăiască”.
Imaginile recurente din film sunt însoţite, pe alocuri, de vocea poetului Arseny Tarkovsky, tatăl regizorului – accentuând veridicitatea filmului autobiografic cu elementele fantastice.
Tarkovsky, OGLINDA. La TVR 2. Anecdotă din istorie
Se spune că în 1974, imediat după proiecţia în avanpremieră a filmului, într-un cerc restrâns de cineaşti, reacţiile la “Oglinda” au fost atât de aprinse, încât controversele s-au prelungit până târziu. Aşa că femeia de serviciu, sătulă să mai stea peste program, ar fi tranşat ferm discuţiile specialiştilor:”ia mai încetaţi cu cearta, că s-a făcut târziu şi ar fi cazul să mai plecaţi pe la casele voastre să fac şi eu curăţenie! Ce e aşa de greu de priceput? Doar e vorba de un om care e pe patul de moarte – un om care se gândeşte la răul pe care l-a făcut în viaţă şi nu ştie cum să ceară iertare…” Întrebat ce crede despre comentariul femeii, Tarkovski ar fi răspuns scurt: “Nu mai am nimic de adăugat”.
“Oglinda” (ZERKALO – producţie URSS, 1975) în regia lui Andrei Tarkovski, îi are în distribuție pe Margarita Terehova, Oleg Iankovski.
Filmul este prezentat de Laurenţiu Damian.
Filmul a fost inclus de criticul american Steven Schneider în topul celor „1001 de filme pe ce trebuie văzute înainte de a muri”.
Urmăriți așadar Tarkovsky, OGLINDA. La TVR 2, de la ora 22.00