Turismul românesc continuă să se confrunte cu o criză internă, o criză de încredere, generată de unele greșeli ale agențiilor care și-au dezamăgit sau chiar și-au înșelat clienții, în ultimii trei ani.
Agenția Perfect Journey a demonstrat, încă de la înființare, că orice criză, de orice natură, se poate depăși într-un singur fel: prin seriozitate și servicii de cea mai bună calitate oferite clienților. Aceasta este rețeta succesului, pe care cifrele înregistrate de Perfect Journey o atestă în mod incontestabil.
Pe piaţa agenţiilor de turism, după mai multe falimente inexplicabile, care deja au determinat clienţii să verifice până şi furnizorii celor de la care îşi cumpără vacanţele, multe afaceri din acest domeniu de activitate au de suferit.
Neîncredere în piață
Românii nu mai ştiu în ce fel se pot proteja de fraudă sau de posibile falimente, nu pot înţelege de ce brokerii de asigurări consideră această piaţă nesemnificativă şi nu vor să crească plafonul asigurărilor. Cu toate aceste probleme, o agenţie nouă pe piaţă a reuşit să se dezvolte şi să-şi fidelizeze clienţii în numai câteva luni de activitate: agenţia de turism Perfect Journey, franciză a binecunoscutei agenţii Perfect Tour.
Profesionalismul înseamnă profit, chiar şi în perioadele de criză profundă. Perfect Journey, ca franciză a Perfect Tour, duce mai departe brandul care nu şi-a dezamăgit niciodată clienţii, nici măcar atunci când, pentru o perioadă scurtă de timp, compania Perfect Tour a avut conturile blocate, decizie invalidată ulterior în justiţie. Cu eforturi colosale, agenţia a reuşit să onoreze absolut toate contractele, astfel încât niciun client nu a simţit problemele cu care se confrunta.
Perfect Journey. Câteva performanțe
Agenţia Perfect Journey a luat fiinţă anul trecut, în septembrie 2016, în urma achiziţiei francizei Perfect Tour şi a dreptului de a opera pe piaţa de turism folosind brandul atât de cunoscut şi apreciat de clienţi. Directorul general Adriana Motrescu si directorul financiar Teona Cristu sunt persoane cu o vastă experienţă în domeniu, activând ani de zile în cadrul unei alte agenţii de turism de prestigiu din România.
Practic însă, activitatea agenţiei a demarat abia în luna februarie a acestui an (după obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor de funcţionare prevăzute de legislaţia în vigoare), iar de atunci înregistrează deja un succes binemeritat pe piaţă.
“La câteva luni de când ne-am început activitatea, putem deja să ne lăudăm cu o serie de performanţe deloc de neglijat. Serviciile noastre acoperă cererea la nivel naţional, prin intermediul unei reţele de 8 sucursale, în 8 oraşe din România. Estimăm ca la finalul primului semestru al anului să înregistrăm o cifră de afaceri de 3 milioane de euro, iar până la sfârşitul lui 2017 să depăşim 8 milioane de Euro cifră de afaceri. Oferta noastră cuprinde destinaţii pe tot mapamondul, iar serviciile la cele mai înalte standarde au convins deja peste 7000 de clienţi persoane fizice şi / sau juridice”, a declarat Adriana Motrescu, director general Perfect Journey.
„Ne-am propus să creştem sănătos, încet, dar sigur, fără salturi spectaculoase care să ne dezechilibreze. Astfel, estimăm ca în urmatorii 5 ani să ne clasăm în top 3 agenţii de turism din România, atât ca performanţe financiare, dar mai ales ca reputaţie în rândul clienţilor.”, spune Adriana Motrescu.
Servicii inovative
Rezultatele Perfect Journey sunt susţinute de calitatea înaltă a serviciilor, profesionalismul şi dinamismul echipei. Agenţia oferă, pe lângă sejururile standard care se regăsesc şi la alţi competitori de pe piaţă, o serie de servicii inovative, precum platforma pentru luni de miere cadou de la nuntaşi sau vacanţe aniversare cumpărate cu ajutorul prietenilor, dar si sejururi gândite pentru diverse categorii de clienţi (adults only, gay, iubitori de animale, familie, etc.); experienţe exclusiviste (închiriere iaht, elicopter, castel, casă de vacanţă, insule etc.); destinaţii exotice; croaziere tematice; Crăciunul în Laponia, parcuri de distractie şi altele.
Grija pentru client se traduce în creşterea afacerii într-un ritm susţinut. Această lecţie a fost însuşită de Perfect Journey atunci când a cumpărat franciza de la Perfect Tour. Aşa se poate face profit chiar şi în perioadă de criză pe piaţa de turism. Astfel, agenţia Perfect Journey este deja preferată de foarte multe categorii de clienţi, după ce a lansat oferte complete pentru protecţia turiştilor, oferind, pe lângă asigurările obişnuite de călătorie sau de sănătate, asigurări pentru sporturi extreme şi, mai ales, în exclusivitate pe piaţa din România, asigurare after travel – valabilă 30 de zile după întoarcerea din vacanţă.
Experiențe de neuitat
Tot pentru a demonstra că cel mai important lucru este confortul şi siguranţa clienţilor, Perfect Journey nu vinde doar bilete de avion sau facilităţi de cazare, ci le asigură clientilor săi experienţe de neuitat, oferindu-le un pachet complet de servicii.
De exemplu, înainte ca un client să plece într-un sejur asigurat de Perfect Journey, acesta este informat cu 7-10 zile înainte în legătură cu tot ceea ce poate face acolo unde va ajunge, la ce ar trebui să se aştepte, ce să nu uite să ia cu el şi multe alte informaţii utile, pentru o călătorie de vis, dar şi în siguranţă. Si tocmai aceste “ingrediente” îi determină pe oameni să apeleze la o agenţie de turism, în loc să-şi caute singuri bilete de avion şi cazare prin intermediul portalurilor online.
Supraviețuirea unui brand
“Am început să lucrez în turism cu mulţi ani în urmă, când piaţa era încă în formare, iar clienţii nu prea ştiau ce să ceară şi la ce să se aştepte. Am crescut împreună cu ei, am învăţat din experienţele lor. Am adus Perfect Tour atât de sus, încât uneori nici mie nu-mi venea să cred. Si apoi a venit neprevăzutul. Compania Perfect Tour s-a prăbuşit. A rămas însă renumele brandului Perfect Tour şi credibilitatea pe care am câştigat-o pas cu pas de-a lungul anilor. De aceea, dincolo de toate problemele, am fost foarte fericită când s-a găsit cineva care să înţeleagă că toată această muncă nu poate fi lăsată să se piardă. Si aşa am vândut franciza Perfect Tour către agenţia Perfect Journey. In toată această perioadă m-am străduit, în calitate de francizor, să asigur o tranziţie cât mai lină. Au fost multe de rezolvat… preluarea sucursalelor şi a angajaţilor, transferul de know-how, optimizarea proceselor de lucru, conceperea unor servicii inovative care să diferenţieze agenţia Perfect Journey de competiţie şi multe altele. Odată cu rezultatele peste aşteptări, într-o perioadă foarte scurtă de timp, transferul de know-how de la francizor la francizat se incheie si ma bucur enorm că brandul Perfect Tour va merge mai departe, oferind clienţilor aceleaşi servicii de calitate cu care s-au obişnuit.”, a declarat Corina Păcuraru, proprietar Perfect Tour.
Servicii garantate
O călătorie sau o vacanţă nu înseamnă doar calculul unui preţ, ci înseamnă servicii garantate, confortul dorit, surprize plăcute şi siguranţă. Atunci când turistul ştie că în permanenţă este cineva care veghează efectiv asupra lui, iar la nevoie ar putea suna şi în miez de noapte să ceară şi să primească ajutor, acel turist nu va căuta cazare sau bilete de avion pe internet, ci va păstra legătura cu agenţia de turism care-i oferă totul. Aceasta este, de fapt, cheia succesului pe piaţa agenţiilor de turism. Nici măcar nu este un secret şi nici nu se poate fura sau copia, pentru că depinde de fiecare în parte să se dedice cu adevărat şi să fie implicat 100% în a multumi clientul.