Începând cu a doua zi de Paşte, TVR2 va difuza ultimul sezon, al optulea, al îndrăgitului serial.
TVR 2 difuzează ultimul sezon al serialului în care actorul Hugh Laurie interpretează rolul care i-a adus şase nominalizări la premiile Emmy, două Globuri de Aur dar şi câte 400.000 de dolari pentru fiecare episod.
Este vorba de Gregory House, medicul arogant, cinic şi mizantrop, cel mai teribil coşmar al oricărui pacient. Un individ incorigibil dar posesorul unui intelect de excepţie care îl transformă în singurul medic ce poate rezolva cazuri aparent fără speranţă.
Ultimul sezon Dr House
Serialul Dr.House poate fi urmărit la TVR 2 în fiecare zi, de luni până joi, de la ora 23.00 – cu excepţia săptămânii 17-23 aprilie când, din cauza transmisiunilor de la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică Petrom, Masculin şi Feminin, serialul va fi difuzat doar luni, 17 şi marţi, 18 aprilie.
PSSST Dacă vrei, aruncă un click şi AICI Twin Peaks vine la HBO. Premiera, simultană cu cea din Statele Unite
Cand a fost sa lanseze ultimul sezon Dr House, actorul a declarat că îi va fi dor de Gregory House: “House este un om extrem de imprevizibil şi amuzant, care se detestă şi care este foarte nefericit.
Presa a reamintit de modul inedit în care Hugh Laurie a dat în 2004 proba pentru rolul lui House: un video înregistrat în toaleta unui hotel din Namibia „pentru că doar acolo am avut lumina potrivită” după cum a explicat actorul care la data castingului filma în Africa. Aşezat pe scaunul de toaletă, actorul s-a înregistrat într-o cămaşă şifonată şi nebărbierit, bănuind că personajul House nu şi-ar fi bătut niciodată capul cu astfel de detalii. Martorii povestesc că la finalul înregistrării cu audiţia lui Laurie, regizorul Bryan Singer, unul dintre producătorii executivi, ar fi exclamat entuziasmat: „vedeţi, exact asta căutam, un individ cu adevărat american” – fără să ştie că Hugh Laurie este, de fapt, britanic.
De-a lungul celor 8 sezoane, serialul “House M.D.” a obţinut peste 50 de premii şi 130 nominalizări şi este inclus în rândul producţiilor cu cele mai mari audienţe în Statele Unite.
Difuzat în peste 70 de ţări, serialul a fost cel mai urmărit program TV în 2008, iar în 2009 a fost numit de The Examiner cel mai urmărit serial TV din lume. În Cartea Recordurilor din 2012, actorul Hugh Laurie este considerat starul de televiziune care, la nivel internaţional, cu rolul său din Dr.House, a atras cel mai mare numar de telespectatori în faţa micilor ecrane.