Canalul Discovery reacționează foarte bine și la numai câteva saptămâni de la ravagiile comise de cele două uragane, realizează un documentar de excepție. “Uraganele Harvey și Irma” se numește emisiounea și este diseară pe Discovery, de la orele 22.00.
După două dintre cele mai distrugătoare uragane care au avut loc recent, Discovery Channel a decis să investigheze motivele acestor furtuni cumplite.
Documentarul Uraganele Harvey și Irma include interviuri cu meteorologi, cercetători şi ingineri renumiți, care studiază aceste fenomene de zeci de ani. Programul va fi difuzat duminică, 8 octombrie, de la ora 22.00.
În decurs de numai două săptămâni, două uragane masive au măturat Oceanul Atlantic – o combinaţie năucitoare, fără precedent în istoria acestor fenomene.
Uraganul Harvey, cu o anvergură de aproape 450 km, a înaintat lent, dar a lovit Texasul cu vânturi de peste 200 km pe oră. Având forţa unui uragan de categoria 4, a venit cu precipitații de peste 1000 de litri pe metru pătrat numai în regiunea oraşului Houston. Când ploile s-au oprit, Harvey lăsase în urma lui un adevărat dezastru, afectând sau distrugând complet aproape 185.000 de locuinţe şi 1000 de clădiri de birouri, forțând 32.000 de persoane să se refugieze din calea lui şi lăsând alte 300.000 fără curent electric.
Deşi apele încă nu s-au retras până la nivelul obişnuit, Agenţia Federală pentru Situaţii de Urgenţă din SUA (FEMA) estimează că pagubele produse de Harvey se ridică la aproape 200 de miliarde de dolari, incluzând aproape o jumătate de milion de persoane care vor solicita asistenţă federală.
Apoi, pe 27 august, meteorologii au început să monitorizeze uraganul Irma, în largul coastelor Africii. Pe măsură ce traversa Atlanticul, creştea ca dimensiuni şi intensitate. Până la data de 5 septembrie, Irma devenise deja o bestie de categoria 5, cu un diametru de aproximativ 680 km şi vânturi cu viteze de 295 km/h, care a făcut ravagii în Insulele Caraibe, în drumul ei spre Florida.
Şi, ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, asupra insulelor s-a abătut apoi o altă furtună distrugătoare de categoria 5, uraganul Maria.
Sa urmarim un documentar Discovery despre uraganele Harvey și Irma
Citeste si