Gata, e oficial. Tom Cruise şi noua lui prietenă au decis să facă publică relaţia lor. După o lungă perioadă în care secretul a fost bine păstrat. Deci, cine e noua prietenă a lui Tom Cruise? Si cum arata?
Mai întâi au fost Mimi Rogers. Apoi, Nicole Kidman. Apoi Katie Holmes. Acestea au fost „oficialele”. Cât despre „neoficiale”, cine le mai numără. Tom Cruise are tot ce vrea. Bani. O carieră de succes. Filme în toate clasamentele. Un look care la 54 de ani nu l-a trădat…deci cine suntem noi să cârcotim?
După cinci ani de la divorțul de Katie Holmes, Tom Cruise pare a-și fi găsit din nou dragostea. Şi, zicem noi, pare destul de serios.
Noua sa cucerire se numeşte Vanessa Kirby. Este actriţă britanică şi are cu 25 de ani mai puţin decât el.
Cine e noua prietenă a lui Tom Cruise
“Este uimit de farmecul și de energia ei. Vrea ca Vanessa să devină viitoarea doamnă Cruise”, scrie Daily Mail. Citând o sursă apropiată actorului.
Potrivit informațiilor din presă vedeta de la Hollywood și actrița britanică se gândesc să facă un pas serios în relația lor. Care durează de ceva vreme şi pe care au ţinut-o în mare secret.
Mai mult, ziarele din Marea Britanie dau ca sigură înrolarea Vanessei Kirbi în postul soţiei numărul patru. Dar ştiţi cum sunt britanicii, patrioţi.
Cine este Vanessa Kirby?
Actriţa s-a născut la Wimbledon și a studiat la Universitatea din Exeter. Vanessa și-a început cariera ca actriță de teatru. Apoi a obținut câteva roluri în seriale britanice pentru micul ecran. Ca „Great Expectation” şi „The Hour”. Asta se întâmpla acum vreo cinci ani.
Au urmat câteva producţii pentru marele ecran şi roluri secundare. “Jupiter Ascending” este unul dintre ele, apoi chiar un rol principal – “Queen & Country” (2014).
Cât despre ultimul ei film, în preproducţie în acest moment, acesta se cheamă „Mission Imposible 6”. Da, exact acel film „Mission Imposible”, in care Tom Cruise este producător şi star.