Dacă vineCrăciunul, atunci musai vine si „Singur acasă”. Cel puțin așa spune tradiția. Nici anul acesta nu se face rabat de la regulă – ProTV a programat deja cele 3 filme ale seriei…
Sâmbătă de sâmbătă, numai la PRO TV, aflăm că atunci când ești Singur acasă, ești și…. Greu de ucis! Sâmbătă, 7 decembrie, ne așezăm din nou în fața televizoarelor și vom spune și noi toate replicile din primul film Singur acasă! De la ora 20:00, Joe Pesci își va începe din nou asaltul asupra casei lui Kevin, pe care acesta și-o va apăra cu determinare, curaj și un praf de… magie! Imediat după, Bruce Willis continuă și el tradiția, și ne arată (din nou!) că este Greu de ucis, în primul film din serie.
Pe 14 decembrie, Macauley Culkin ajunge să fie Singur acasă II – Pierdut în New York. În loc de Florida ajunge în New York și întâmplarea face să se întâlnească, din nou, cu hoții pe care reușise să-i bage în închisoare. De aici, totul ajunge să fie o adevărată cursă prin oraș, dar știm cu toții deznodământul! Acțiunea continuă de la 22:30, când polițistul John McClane descoperă un grup terorist în aeroport și, bineînțeles, nu poate să nu se implice și să încheie cu celebrul #yipeekayey.
Singur acasa 3 vine tot sâmbătă, tot de la 20:00, dar pe 21 decembrie. Ce se întâmplă atunci când ai varicelă și trebuie să stai acasă? ….aperi casa ta și chiar și ale vecinilor din cartier! Alex Pruitt dovedește că poate învinge atât niște hoți de renume internațional, cât și poliția, care îi urmărește pe aceștia de ani de zile. Iar de la 22:00 avem Răzbunare infernală în Greu de ucis 3, John McLane trece printr-o perioadă grea: s-a despărțit de soție, a fost suspendat din funcție și acum trebuie să-i facă jocul lui Simon.