S-a dat verdictul interzicerii UBER în prima ţară europeană. Aceasta este Italia. Asadar, la Roma si nu numai Uber trage pe dreapta…
Compania americană Uber va fi nevoită să îşi înceteze operaţiunile în toate oraşele din Italia în care activează ca urmare a unei hotărâri date de instanţa locală, relatează Mediafax.
Autorităţile italiene acuză compania americană de competiţie neloială în raport cu şoferii de taxi.
Uber trage pe dreapta
Mai mult, autorităţile susţin că Uber este o companie de transport care nu respectă legile transportului de persoane, tarífele nefiind stabilite de autoritatea de transport. Acesta a fost de altfel principalul motiv pentru care asociaţiile de taximetrişti s-au revoltat, dat fiind că ei nu pot modifica tarifele practicate.
Uber are zece zile la dispoziţie pentru sistarea completă a activităţii din Italia şi până atunci îi este interzis să mai deruleze orice campanie de publicitate.
Dacă va continua să opereze pe teritoriul Italiei, compania UBER va trebui să plătească 10.000 euro pe zi
Decizia nu este definitivă, oficialii Uber au declarat că vor contesta decizia în instanţă.