Jocurile de noroc pierd orice logică, iar responsabilităţile părinteşti depăşesc limitele legale atunci când celebrii comedianţi Will Ferrell şi Amy Poehler rescriu regulile şi se pregătesc să stârnească tot râsul, din 7 iulie, pe marile ecrane, în comedia „Operaţiunea „Cazinoul””.
Când fiica lui Scott și Kate Johansen intră la facultatea mult visată, familia sărbătoreşte cu mândrie marea reușită.
Asta până când Scott și Kate (Will Ferrell și Amy Poehler) află că nu vor putea conta pe bursa la care sperau, astfel încât cei doi părinți se trezesc în încurcătură din cauza unei taxe de școlarizare pe care nu și-o permit nicicum.
Cu ajutorul prietenului lor, vecinul Frank (Jason Mantzoukas) – și el disperat să facă rost de bani – se hotărăsc să înființeze un cazinou ilegal în casa acestuia din suburbii, riscând totul împreună pe o afacere ilicită specifică Vegasului, unde banii curg, inhibițiile sunt lăsate la ușă, iar imprevizibilul e la el acasă.
Comedia „Operațiunea „Cazinoul”” îi are în distribuție pe Will Ferrell și Amy Poehler, care joacă pentru prima oară un cuplu pe marile ecrane. În peliculă mai apar Jason Mantzoukas, Nick Kroll și Jeremy Renner, nominalizat la Premiile Oscar („Misiuni periculoase”, „Orașul”).
Andrew Jay Cohen își face debutul regizoral cu „Operațiunea „Cazinoul””; scenariul este scris de Brendan O’Brien și Cohen, care au mai colaborat împreună și pentru populara comedie „Vecini de coșmar”.