Familia Regală sărbătoreşte faptul că Regele Mihai I al României împlineşte, miercuri, 96 de ani printr-o serie de evenimente, potrivit Secretariatului Regal.
“În numele Majestăţii Sale Regelui Mihai I, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei, va decora, în Sala Tronului a Palatului Regal din Bucureşti, miercuri, 25 octombrie 2017, la ora 17, o serie de personalităţi şi colaboratori ai Casei Majestăţii Sale Regelui, din ţara noastră şi de peste hotare”, se arată într-un comunicat de presă.
Alături de Principesa Moştenitoare se vor afla Principele Radu şi Principesa Maria.
De asemenea, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria, Ateneul Român va găzdui, în aceeaşi seară, începând cu ora 19.00, cea de-a zece ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României.
Fondurile obţinute în urma concertului vor fi folosite în beneficiul programului Tinere Talente, prin intermediul căruia Fundaţia oferă burse de studiu tinerilor artişti aflaţi în situaţii materiale dificile.
Anul acesta, Fundaţia Principesa Margareta a României aniversează zece ani dedicaţi tinerelor talente, trei sute de burse oferite şi peste 1.2 miilioane de euro investiţi în viitorul cultural al României, potrivit sursei citate.
Citește și
Casa de vacanță a lui Putin: SPA subteran, placat cu aur și radar pentru detectarea intrușilor
Regele Mihai I împlineşte 96 de ani. Concert Regal caritabil, în direct la TVR 3
Ediţia aniversară îi aduce alături pe trei dintre artiştii care au performat de-a lungul celor 10 ani de Concert Regal: Remus Azoiţei, Alexandra Dariescu şi Teodor Ilincăi, acompaniaţi de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României. Concertul este în direct la TVR 3 pe 25 octombrie, de la ora 19.00.
Cu ocazia aniversării Majestăţii Sale Regeleui Mihai I, în prezenţa membrilor Familiei Regale a României, Fundaţia Principesa Margareta a României lansează telespectatorilor TVR 3 o invitaţie specială: transmisiunea în direct a unui concert susţinut de artişti de renume, muzicieni români cu recunoaştere internaţională. Concertul este în direct la TVR 3 miercuri, 25 octombrie, de la ora 19.00.
Această ediţie aniversară îi aduce alături pe trei dintre artiştii care au performat de-a lungul celor 10 ani de Concert Regal: Remus Azoiţei, Alexandra Dariescu şi Teodor Ilincăi, acompaniaţi de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, sub îndrumarea dirijorului Tiberiu Soare.
Evenimentul are loc miercuri, 25 octombrie 2017, ora 19.00 la Ateneul Român, iar fondurile strânse în urma Concertului Caritabil vor sprijini programul Tinere Talente prin care Fundaţia oferă burse de studiu celor mai talentaţi tineri artişti români, cu situaţii materiale dificile.
Concertul va mai putea fi vizionat la TVR 1 duminică, 29 octombrie, de la ora 18.40, iar la TVR Moldova pe 4 noiembrie, de la 18.40.