Aşteptarea a luat sfârşit pentru fanii serialelor turceşti, în această seară, la ora 20:00, la Kanal D, telespectatorii vor putea urmări primul episod al serialului “Mireasa din Istanbul” (titlul original: „Istanbullu Gelin”), o capodoperă a genului în care joacă doi actori îndrăgiţi de publicul român.
Trei zile pe săptămână, de miercuri până vineri, începând cu ora 20:00, telespectatorii vor fi martorii unei fascinante poveşti de dragoste între Sureyya (Asli Enver), o frumoasă tânără, proaspăt absolventă de Conservator şi o muziciană talentată, care debutează în tumultuoasa industrie muzicală, şi Faruk Boran (Ozkan Deniz), un chipeş şi bogat om de afaceri.
„După ce am citit scenariul, am avut un flash, parcă retrăiam începuturile mele în lumea muzicală. Scenariul serialului este foarte bun, porneşte de la o poveste reală. Dragostea între protagonişti este atât de puternică, cred că foarte mulţi oameni se pot regăsi în ceea ce trăiesc personajele din <Mireasa din Istanbul>”, a spus Ozcan Deniz, actorul care îl interpretează pe Faruk.
Cei doi îndrăgostiţi provin din două lumi aparent paralele, una tradiţională şi alta modernă, însă dragostea împărtaşită dintre ei depăşeşte orice bariera. În ciuda acestui fapt, mama băiatului nu este de acord cu alegerea lui; aceasta are planuri mari pentru preferatul ei, unul dintre cei trei băieţi ai săi. Femeia doreşte să îi aranjeze lui Faruk o căsătorie avantajoasă, vrea o noră după chipul şi asemănarea ei. Ciocnirea dintre două mentalităţi, una tradiţionalistă, cealaltă deschisă la schimbare, antrenează după sine adevarate drame.
Odată cu debutul serialului „Mireasa din Istanbul”, serialul „Patria mea eşti tu!” va fi difuzat în fiecare luni şi marţi, de la ora 20:00, iar „Kosem” tot luni şi marţi, de la ora 22:00.
Citește și
Dustin Hoffman, acuzat de hărțuire sexuală. Actorul și-a cerut scuze
Cine e noua iubită a lui Mick Jagger, cu 52 de ani mai tânără. “Mick nu dă niciun semn că s-ar potoli”
Lethal Weapon 5, cu Mel Gibson și Danny Glover SE FACE!
Adio HOUSE OF CARDS. Scandalul în jurul lui Kevin Spacey determină Netflix să închidă serialul