Un nou nume își face loc pe marea lista neagră a celor acuzați de hărțuire sexuală – James Woods.
Nominalizat de două ori la Oscar (pentru Ghost of Mississippi și Salvador), actorul, în vârstă de 70 de ani pare a începe să aibă și el necazuri.
La o demonstrație și un marș împotriva hărțuirii sexuale, care au avut loc zilele trecute la Hollywood, actrița Elizabeth Perkins (57 de ani, nominalizată la două Globuri de Aur pentru Weeds) a fost văzută ținând o pancartă pe care scria “James Woods #metoo”. La respectiva demonstrație actrița s-a aflat alături de jurnalista Fox News Lauren Sivan, care l-a învinuit acum ceva vreme de hărțuire sexuală pe producătorul Harvey Weinstein.
Nu este clar, deocamdată, în ce circumstanțe a avut loc hărțuirea sexuală de care vorbește Elizabeth Perkins și dacă ea intenționează să dea detalii ăn această privință.
Totuși, este de remarcat că nu este pentru prima dată când James Woods este acuzat de așa ceva. Actrița Amber Tamblyn a relatat un episod în care Woods a încercat să o agațe într-un bar. Ea povestește cum actorul a vrut să o ducă la Las Vegas însă ia i-a spus că nu are decât 16 ani. “Cu atât mai bine”, se presupune că ar fi fost replica lui James Woods.
Spre deosebire de Harvey Weinstein și Kevin Spacey, care au dat declarații prin intermediul avocaților, James Woods a fost încă de la început foarte sonor pe această temă și a contraatacat de fiecare dată prin intermediul mesajelor pe twitter. De fiecare dată, evident, a negat.
Povestea marșului de la Hollywood si materialul publicat in Daily Mail au atras însă atenția campionului român la poker Daniel Negreanu. Tot pe twitter el a scris “Adăugați-l și pe James Woods pe lista celor care se dau la fete de 16 ani. Pare a avea multe în comun cu Roy Moore (nr judecător american septuagenar invinuit si el de hărțuire sexuala împotriva unei fete de 16 ani). Ce se întâmplă cu oamenii ăștia? Absolut dezgustător! Dacă le cred pe aceste femei? 1000% DA! ”
Lui James Woods nu i-a trebuit mult și a reacționat. Cum vă povesteam, tot pe twitter. : “Spune-mi-o în față, bărbătește, nu ca un laș, bucată de rahat! Spune-o oficial, pentru că dacă ți-au mai rămas ceva bani, poate că merită să te dau in judecată – spre deosebire de ceilalți ratați fără nici un ban dar cu gurile mari! Și cât de mare era Evelyn Ng pe când îi erai “mentor”, ipocritule?”
(explicație – Evelyn Ng, persoana la care Woods face aluzie, este o jucătoare de poker, fostă prietenă a lui Cătălin Negreanu; cei doi au avut o relație încă de la 16 ani, însă Negreanu are o vârstă asemănătoare Evelynei).
Nu se știe precis ce l-a determinat pe Negreanu să posteze pe twitter acuzațiile la adresa lui Woods, dar o potențială explicație există. Și este forate posibil ca cei doi să se cunoască.
Puțin știu, dar James Woods este ȘI un foarte bun și împătimit jucător de poker. În urmă cu doar o lună el a anunțat că renunță la actorie. La baza acestei decizii stă atât oferta slabă de roluri, dar și dorința lui de a-și “simplifica viata”. Intr-un comunicat dat publicității Wood spune că vrea să își petreacă mai mult timp făcând fotografii, colecționând antichități și…jucând poker.
Citeste si
Mariah Carey e acuzată de hărțuire sexuală. Vă așteptați sau nu?
Kevin Spacey, concediat DIN NOU. Christopher Plummer îi preia rolul
Kevin Spacey, concediat de Netflix. Și necazurile nu se opresc aici
Dustin Hoffman, acuzat de hărțuire sexuală. Actorul și-a cerut scuze
Cine e noua iubită a lui Mick Jagger, cu 52 de ani mai tânără. “Mick nu dă niciun semn că s-ar potoli”